duminică, 4 septembrie 2016

Ultimii păstrăvi din 2016

Înaintea deschiderii sezonului de pescuit montan mi-am propus ca unul dintre cele mai vizate râuri să fie cel pe care din păcate l-am vizitat o singură dată în acest an, sâmbătă 3 septembrie.
Bucuria revederii unor locuri dragi a fost de nedescris și am trecut repede peste faptul că râul era crescut și ușor tulbure, semn că undeva amonte plouase din abundență.
Nu mi-am pus mari speranțe, dată fiind starea apei și data din calendar, dar am pescuit conștiincios, lansând în mai toate cotloanele cunoscute și necunoscute ale râului.
Strădania mi-a fost răsplătită într-un târziu. Păstrăvii, puțini la număr și cam piperniciți, s-au arătat după trecerea mijlocului de zi, performere fiind o Brown wulff și o Elk wing caddis portocalie.
Dar mai bine să las fotografiile să vorbească!














Chiar dacă sezonul pescuitului la păstrăv se închide pe 15 septembrie, programul nu-mi permite o altă ieșire montană. Așadar, la revedere în 2017!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!