sâmbătă, 29 iulie 2023

Ieșirea contează! (1)

O zi prielnică, pe o apă limpede, cu muște uscate... pești puțini!
Așa că ieșirea de ieri se poate înscrie liniștit la categoria "Ieșirea contează!" (vorba unui amic) datorită numărului redus de prezentări și de capturi, fenomen parcă din ce în ce mai des întâlnit în ultima vreme pe apele aflate în atenția mea.
Din acest motiv mi-am propus ca de aici înainte să trec sub această titulatură acele partide care nu s-au dovedit a fi unele dintre cele mai "fructoase" din punct de vedere al pescuitului (număr mic de capturi) dar care, ca de fiecare dată, se dovedesc benefice pentru starea fizică și mentală.
Revenind, ieri, după numeroase zile caniculare, am avut parte de o zi cu temperatură prielnică și de o apă limpede, cu un debit normal pentru această perioadă a anului.
Chiar dacă peisajul general este același, nu mă satur de frumusețea sa și nu mă opresc în a observa prin comparație cu ieșiri trecute schimbările petrecute, de cele mai multe ori viiturile dovedindu-se modelatorii de bază!
Doar trei păstrăvi au ajuns "vedete", pozând în fața aparatului foto.
În rest, liniște și pace!
Pe lângă fotografiile de mai jos, aici (click) un scurt material video.








Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!
 

joi, 27 iulie 2023

Dezamăgire

După o lungă perioadă de absență de pe malurile apelor, datorată mai multor motive, mi-am zis că-i momentul să-mi fac "reapariția" printr-o partidă la clean, așa de încălzire.
Am profitat de o oarecare temperare a caniculei și am plecat spre râul care mi-a oferit atâtea și atâtea satisfacții în ceea ce privește pescuitul cu muscă al cleanului. 
Apă limpede, debit decent, mi-am zis că-i imposibil să n-am o partidă reușită.
Doar că aveam să am parte de o mare dezamăgire!
Un prim semn rău a fost lipsa puietului. În anii trecuți la această dată albia râului era plină de puiet al diverselor specii, acum ici-colo câte un rătăcit...
Nici urmă de sâcâitorii clenișori ca degetul ce se aruncau ca disperații pe muscă! Singurele sâcâieli au venit dinspre țânțarii și musculițele ce n-au ținut cont de spray-ul meu repelent!
Abia-abia am reușit să păcălesc vreo cinci cleni la palmă, cât despre "torpile" nici vorbă: majoritatea tăurilor goale!
Cam peste tot semne ale furtunilor și viiturilor trecute: schimbări de curs, colmatarea unor tăuri prin depunerea de pietriș, arbori puși la pământ, etc. ...
După câteva ore de insucces am pus capăt partidei de pescuit cu gândul clar că viiturile și canicula excesivă și-au făcut treaba! Și cine știe poate a mai fost și vreun amestec uman în toată treaba asta!?
 



 
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!