Am intrat în ultima lună a sezonului de pescuit la păstrăv, așa că ieri, după o lungă perioadă de inactivitate, am profitat de anunțata răcire a vremii și împreună cu "calul alb-albastru" am luat calea râului care în ultimii ani mi-a dat atâtea și atâtea satisfacții.
Pornit la drum, răcoarea dimineții m-a trezit de a binelea și nu mică mi-a fost mirarea când, ajuns într-o depresiune, aveam să citesc pe cadranul motocicletei 8℃! Noroc cu mânerele încălzite și o haină în plus!
Răcorire, dar parcă nici chiar așa!
Traversând una dintre comunele aflate în drum aveam să văd părinți și copii de o șchioapă mergând fericiți către școală! E deschiderea unui nou an școlar! Mi-a fost imposibil să nu mă gândesc că acum mai bine de jumătate de secol și un pic eram în aceeași postură!
Ca o notă de inedit, pe culmea unui deal calea mi-a fost tăiată la vreo 50-60 metri de un ... pui de vulpe!
Ajuns la fața locului, lucru îmbucurător, aveam să dau peste un râu destul de "sprințar" ținând cont de canicula prelungită și de lipsa ploilor. Apa limpede cristal.
Fără să am mari așteptări, am pornit la explorarea râului din partea sa inferioară.
În prima parte a partidei, în afara unei singure capturi și câteva fotografii pot spune că nu prea am avut activitate. Să fi fost și din cauza "înaitașilor"? Urme proaspete de cizme cam peste tot!
Dar odată cu venirea amiezii și ridicarea soarelui peste râu lucrurile s-au schimbat, în sensul că parcă păstrăvii au devenit ceva mai cooperanți.
Nu vă închipuiți că am avut parte de cine știe ce capturi, doar niște "pălmași" acolo!
Dar câtă bucurie în suflet!
Evident n-au lipsit ratările! Cum altfel!?
Una peste alta o partidă reușită, cu un mic regret că nu am surprins pe cameră toate atacurile.
La plecare, pe drumul de întoarcere, în contrast cu frigul dimineții, 30℃!
Fără cuvinte!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu