sâmbătă, 18 mai 2019

După "diluviu"

O lună mai parcă trasă la indigo cu cea de anul trecut!
De la ieșirea precedentă parcă s-au rupt baierele norilor, ploile cuprinzând întreaga țară și făcând râurile montane improprii pescuitului... 
După îndelungi consultări ale diverselor siteuri meteo, mi-am făcut curaj și am plecat la drum pentru a vedea cum stau lucrurile pe același râu pe care am fost în urmă cu două săptămâni.
Ajuns la fața locului aveam să constat că râul n-a scăpat de efectele nefaste ale ploilor: urme ale unei puternice viituri erau prezente peste tot!
Chiar dacă mult crescută, apa nu a fost tulbure, așa că mi-am făcut curaj și am trecut la fapte.
Planul, inițiat între un sandviș și un energizant: insistat pe margini, în porțiunile cu apă ceva mai domoală și pe întinsuri, acolo unde musca poate evolua cât de cât normal și poate fi văzută. La debitul apei și viteza de curgere exclusă deplasarea prin apă, așă că majoritar aveam să pescuiesc de pe mal.
Evident, la capăt de leader muscă uscată! Am apelat la serviciile unei Sedgehammer! 
Soarele s-a ridicat peste culmi dându-mi un alt tonus, parcă mai multă încredere. 
Intru pe apă.
Insist, insist, insist!
Nimic! Gânduri negre îmi trec prin minte: dacă populația de păstrăv a avut de suferit din cauza viiturii?
În cele din urmă eforturile îmi sunt răsplătite: primul păstrăv al anului!
Bucurie fără margini!
Pe mai departe!
După cum am amintit, peste tot urme ale furtunilor și viiturii: albia total schimbată, copaci smulși din rădăcini și căzuți peste râu, uscături purtate la vale, baraje de lemne și ...gunoaie.
Insist, insist, insist! Al doilea păstrăv!
Pe mai departe... și tot așa!
Strategia prezentată avea să dea roade. Cei drept n-au fost mulți, doar șase păstrăvi de final, dar în condițiile date, în ceea ce mă privește, e mai mult decât mulțumitor.















Trebuie să recunosc deschis că întreaga partidă m-a cam solicitat din punct de vedere fizic, dar nu se mai pune!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!



duminică, 5 mai 2019

Prima ieșire montană 2019

...prima dezamăgire, așa am vrut să intitulez inițial postarea, dar mi-am dat seama că nu ar fi reflectat adevărul, deoarece chiar dacă condițiile meteo premergătoare ne-au fost potrivnice, chiar dacă am găsit apele râului mai umflate și mai vijelioase ca niciodată, chiar dacă pescuind exclusiv cu muște uscate nu am avut nici o prezentare, chiar dacă confratele Alin, prezent pentru prima oară pe râu, a reușit să păcălească cu rotative vreo zece pistruiați, la finalul zilei de ieri și chiar acum când scriu aceste rânduri chi-ul meu n-a avut și nu are de suferit pe lungul drum al zen fly fishing-lui.
După șapte luni și jumătate de așteptare, nimeni și nimic nu mi-a afectat bucuria reîntâlnirii cu râul atât de drag mie!
Pe scurt, ieri, văzând cum stau lucrurile la fața locului mi-am dat seama că nu am mari șanse de izbândă cu musca uscată, m-am consolat rapid și m-am transformat în ghid și sfătuitor, doar eram la mine "acasă"!
Și tocmai de aceea mi-a fost ușor să realizez că:
- de la ultima vizită, cea din septembrie anul trecut, au avut loc diverse schimbări ale fundului albiei și prăbușiri de copaci peste aceasta;
- în urma ploilor bogate, afluenți aproape inexistenți pe parcursul verii își revărsau zgomotos apele în râu;
- peste tot verdele crud al naturii!





Alin în acțiune




La finalul zilei am rămas doar cu amintiri...
Dar ce amintiri!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!