duminică, 22 decembrie 2019

Sărbători fericite! Bun venit 2020!







Dragi cititori, lăsăm în urmă încă un an (click), așa cum a fost el, cu bune și cu rele:

"+" - uri: - confecționarea și folosirea cu succes a noi modele de muște artificiale/streamere;
               - descoperirea de noi ape, fie de munte, fie de șes, cu real potențial pentru fly fishing;
               - atragerea de noi adepți către acest stil de pescuit!

"-" - uri: - nici în acest an n-am ajuns pe Someșul Cald sau Târnava Mare;
           - din păcate, decizia Google de a închide G+ a dus la dispariția prematură a comunității Fly Angler Romania, pe care o moderam.

În prag de an nou vin către d-voastră cu două provocări.
Nu vă gândiți că vă cer să vă turnați în cap o găleată cu apă sau mai știu eu ce gogomănie, ci ceva mult mai simplu și mai la îndemâna fiecăruia dintre d-voastră:
- din zona în care pescuiți "recuperațí" pentru reciclare măcar un "pet", o "doză" de Al, o sticlă, etc.;
- pe apele montane populate cu salmonide practicați C&R 100%.
Chiar dacă  de cele mai multe ori veți fi luați în derâdere, chiar dacă nu veți primi lauri și medalii, etc., consider că satisfacția va fi pe măsură!
Vorbesc în cunoștință de cauză!

De final, cu speranța că veți vizita pe mai departe blogul și poate împreună vom comenta pe marginea postărilor, vă transmit cele mai calde și mai sincere urări de sănătate și de prosperitate.
Fir întins în 2020 și în anii ce vor urma!




vineri, 25 octombrie 2019

Hai-hui prin pusta bănățeană (XV) - Arici... Pogăniș

Pe acest râuleț, ce străbate pusta bănățeană sub formă de meandre, am ajuns întâmplător după ce plecat în căutarea avatului pe Bega aveam să dau la locul cu pricina peste o atmosferă de concurs: pescari de știucă înghesuiți pe mal își supravegheau cu cerbicie numeroasele plutele asemănătoare unor mici geamanduri, pregătiți să ia acasă orice pix de Esox lucius
În atare condiții numai de pescuit cu streamer nu mai putea fi vorba și pentru a evita orice discuții menite a-mi strica ziua am decis să plec. 
Ajuns pe râulețul la care fac referire și despre care prietenul Iulian mă informase cu lux de amănunte după o vizită cu o zi în urmă, am profitat de câțiva kilometri off-road, ocazie cu care am studiat zona aval de locurile pe care le-am frecventat.
Ca peste tot, acolo unde apele se află în apropierea localităților, și-n acest caz aveam să iau act cu tristețe dar și cu revoltă de nepăsarea semenilor cu privire la natură și la protejarea ei...
La întoarcere, mi-am continuat drumeția off-road până la locul cunoscut și după câteva tatonări, timp în care în apa mică și limpede am văzut mai multe bancuri de cleni, m-am decis să-mi încerc norocul.
Deși clenii puteau fi zăriți pretutindeni, aceștia rămâneau impasibili la gândacul meu din foam, indiferent de modalitatea de prezentare.
Cu chiu cu vai am reușit să păcălesc trei-patru clenuți de circa 15-20 cm și am avut parte de ratarea zilei: un clean trecut bine de 30 cm, văzut în timp ce s-a ridicat încet și tacticos la muscă și scăpat în timpul drill-ului.
N-am rezistat "ofensei" și ținând cont de ora înaintată am plecat spre casă cu gândul de a reveni a doua zi.





Lucru ce s-a întâmplat!
Ora nouă-jumătate a dimineții m-a găsit pe malul râulețului, acolo unde de acestă dată nu se mai vedeau deloc bancurile de clean din ziua precedentă. Încă o dată s-a adeverit că la pescuit o zi nu seamănă cu alta. Am pus totul pe seama temperaturii ceva mai scăzute din timpul nopții. 
Trecerea timpului, încălzirea aerului și strălucirea puternică a soarelui au schimbat situația, făcând ca ușor-ușor capturile să apără. Printre ele și un clean la 30 cm!
În jurul orei unsprezece mi s-a alăturat Iulian.
După câteva zeci de lansări, ușor dezamăgit de lipsa de activitate din sectorul respectiv, el a decis să-și încerce norocul undeva în aval.
N-a durat mult și m-a sunat pentru a mă informa despre activitatea intensă din zona lui și pentru a-l ajuta să "pună la punct" niște cleni ce-l sâcâiau și pe care nu putea sa-i prindă.
Profitând de acalmia instaurată în zona mea, am decis să mă alătur lui Iulian și să văd despre ce este vorba.
Desfășurarea ulterioară a "ostilităților" avea să-mi arate c-a fost o decizie bună!
Întreaga după-amiază a fost o încântare: pești cooperanți, capturi, ratări monumentale, etc., astfel că la final de partidă aveam un zâmbet larg instalat pe față!
În fotografii, câteva dintre capturile pe care le-am considerat mai reprezentative.







Printre capturi și un pui de avat capturat la o recuperare mai rapidă a gândacului din foam la suprafața apei. Cum s-ar zice la popper!



Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!




joi, 17 octombrie 2019

Fly fishing in the city (XII) - Indigo

Ieri, 16.10.2019, după mai bine de doi ani, profitând de scurtarea temporară a traseului vaporetto-ului, am revenit pe malurile râului ce străbate orașul natal. Nu singur ci cu prietenul Iulian, începător în ale muscăritului.
Probabil că vă întrebați de ce postarea se intitulează Indigo? Din simplul motiv că atât condițiile meteo, cadrul natural, dar și numărul și mărimea capturilor se aseamănă deosebit de mult cu cele din postarea din 2017
Fotografiile "vorbesc" de la sine:











A fost o zi relaxantă, cu clenuți relativ cooperanți care în unele cazuri se năpusteau în număr de doi-trei către muscă, speriindu-se reciproc și neînhățând-o nici unul, fapt ce m-a făcut să zâmbesc de cele mai multe ori. Pot spune c-am văzut și am avut activitate!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!




marți, 15 octombrie 2019

Hai-hui prin pusta bănățeană (XIV) - Clenuți "tomnatici"

După mai multe partide în care am căutat în mod special avatul, ce nu s-au încheiat cu rezultate notabile dar vor face subiectul unei alte postări, profitând de vremea deosebit de bună și călduroasă mi-am zis că e momentul unei partide de pescuit la muscă uscată la clean.
Împreună cu prietenul Fane am luat drumul Bârzavei.
Ajunși la fața locului aveam să dăm peste o apă deosebit de scăzută și de limpede.
Nu după mult timp aveam să ne dăm seama că avem de a face cu pești mofturoși și că nu vom avea șanse de izbândă decât dacă vom lansa muștele/nălucile sub vegetația de pe maluri astfel că vrând-nevrând întreaga partidă s-a transformat într-un concurs de genul cine pierde mai multe muște, respectiv lingurițe rotative. Câștigătoare au ieșit sălciile de pe malul opus care-și purtau cu mândrie noile trofee pe lângă cele deja existente (plute, lingurițe, etc.)!
Trecând la pescuitul în sine, nu mă pot plânge de lipsă de activitate doar că mărimea peștilor ce au atacat musca a fost una mică spre medie, variind undeva în jurul a 20 cm. În fotografiile de mai jos doar exemplarele ceva mai răsărite.
Una peste alta ne-am bucurat de o zi însorită și călduroasă de octombrie.












Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!

duminică, 15 septembrie 2019

The end - 2019

Înainte de a trage concluziile cu privire la proaspăt încheiatul sezon de pescuit pe ape de munte, voi trece în revistă ultimele două ieșiri ale anului.

10.09.2019
Ajuns pe râul unde am deschis sezonul din acest an, nu m-a surprins faptul că apa era foarte scăzută și foarte limpede. Tipic pentru această perioadă a anului pe acest râu.
Am avut parte de cea mai slabă partidă de când pescuiesc pe acest râu, acesta dovedindu-se la fel de zgârcit ca-n cazul partidelor precedente!
Toate eforturile mele au fost sortite eșecului.
În afara unui păstrăvior cât degetul și a câtorva beldițe subdimensionate pe care nici n-am catadicsit să le fotografiez, absolut nimic! 
Dacă n-aș fi văzut pe fundul tăurilor bancuri de puieți și păstrăvi mărișori aș fi plecat cu impresia că râul este secătuit de păstrăv. Cine știe, poate la anul va fi mai bine!


12.09.2019
Am închis sezonul pe râul descoperit anul trecut.
Dimineața a început promițător printr-o întâlnire neașteptată: pe drumul forestier de acces pășea agale un ...râs (Lynx lynx)! Luat prin surprindere de zgomotul motorului a privit speriat înapoi după care a zbughit-o în pădure!
Intrat pe râu, păstrăvii au răspuns la început ceva mai timid dar o dată cu scurgerea timpului și creșterea temperaturii au devenit cooperanți, mărimea și numărul lor luându-mă prin surprindere în cel mai pozitiv mod. 
Alt motiv de bucurie, numărul mare de puieți zăriți pe fundul tăurilor.
Și chiar dacă peste zi temperatura aerului a rămas destul de ridicată, în pădurea de fag se simțea un aer de toamnă...




















Concluzii cu privire la sezonul de pescuit pe ape montane 2019:
- din punct de vedere meteorologic el a semănat cu cel de anul trecut: ploi și ape învolburate în prima parte, urmate de secetă și ape scăzute în cea de a doua jumătate;
- din diverse motive numărul ieșirilor a fost ceva mai mic decât îmi propusesem inițial;
- fără a face o ierarhie, ținând cont de faptul că fiecare râu are particularitățile sale, de departe cel mai prolific a fost cel de care aminteam puțin mai sus, ceea ce demonstrează că populările făcute, paza, dar mai ales lipsa unui drum de acces facil fac ca populațiile de păstrăv să se refacă;
- am redescoperit un râu, acolo unde am avut surpriza să constat că păstrăvul încă mai există;
- pe mai departe am rămas tributar deplasărilor către râuri cu renume;
- gradul de educație cu privire la protejarea naturii a rămas la nivel foarte scăzut, nepăsarea manifestându-se pe mai departe.
La revedere în 2020!

Și chiar dacă sezonul de pescuit montan s-a închis, The Show Must Go On!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!