duminică, 24 mai 2020

De la doi la opt ...

Imediat de cum s-a făcut vreme bună după ploile substanțiale căzute, dis-de-dimineață am pornit la drum spre același râu pe care l-am vizitat cu puține zile în urmă.
Temperatura destul de scăzută m-a făcut să mă cam resimt la ghidonul motocicletei, noroc cu mânerele încălzite.
Ajuns la fața locului de cum mi-am dat jos casca de protecție am auzit "sunetul râului", sunetul curgerii apei - semn bun mi-am zis!
Preparative rapide și am intrat să pescuiesc pe porțiunea de mijloc a râului, una destul de prolifică din punctul meu de vedere.
Apa crescută, zglobie dar limpede, rece ca gheața.
În schimb, nici de această dată păstrăvii nu s-au arătat prea interesați de muștele uscate. Am început cu un emerger pe care la scurt timp l-am înlocuit cu clasicul, de acum, wulff parcă mai adaptat condițiilor existente.
Și după mai multe tăuri și repeșuguri explorate fără succes, în sfârșit un atac consistent și la capăt de leader un păstrăv ceva mai îmbrăcat. Evident, ca de obicei, camera de filmare nu este pornită iar până la minciog păstrăvul se eliberează. Pentru mine nu este nici o supărare dar d-voastră trebuie să mă credeți pe cuvânt!
A urmat o altă porțiune de râu unde la cum arată apa, nu mi-aș fi închipuit că nu voi avea nici o prezentare, ceva de genul:  "- Sigurat de aici voi lua ceva!" 
Urmează o altă captură, de moral, un păstrăvior lacom și mai apoi scenariul se repetă.
Nu vreau s-o mai lungesc: capturi sporadice, porțiuni mari, cu locuri foarte bune de pescuit, în care n-am avut nici o prezentare.
De remarcat faptul că, pe apă erau căzute și curgeau la vale foarte multe flori de salcâm lucru care uneori făcea deosebit de grea urmărirea muștei uscate.













La final de zi, opt capturi "foto-video" (de aici și titlul postării) căci peștii au fost eliberați, majoritatea niște păstrăviori fusiformi, slăbănogi, aducându-mi aminte de anii de dinainte de 2017, atunci când, pe același râu, dacă treceam de cota zece era sărbătoare. 
Acest lucru m-a făcut să-mi pun tot felul de întrebări de genul ce și cum.
În apărarea mea un citat dintr-un clasic în viață, Victor Țăruș: "Pe apă prea rece, spre exemplu, păstrăvii nu se vor ridica decât foarte rar să culeagă muștele de suprafață."
Nu vreau să trag concluzii pripite și chiar dacă rezultatele au fost slabe de acestă dată, voi reveni cu drag pe acest râu care are o oarecare vrajă asupra mea.
Varianta video aici!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!


luni, 18 mai 2020

Debut 2020

După mai bine de șase luni jumătate de așteptare, de la închiderea sezonului precedent și până la deschiderea actualului sezon de pescuit montan, la care s-a adăugat o altă lună jumătate datorată interdicțiilor legate de starea de urgență, iată-mă în șaua motocicletei deplasându-mă spre aceea locație care a devenit un fel de "El Clasico" al deschiderii de sezon montan.
Așa cum am anticipat, mai în glumă mai în serios, spre deosebire de perioada stării de urgență atunci când soarele era foarte generos, ziua de debut a fost una închisă. Dar ce mai contează! Kilometru după kilometru mă apropii de râul cu pricina.
Ținând cont de lipsa zăpezii și de seceta prelungită, mă așteptam la un debit scăzut al râului dar nu-mi închipuiam că-l voi găsi la nivelul lunilor august-septembrie ale anului trecut. Deloc încurajator!
Cunoscând mofturile păstrăvilor din acest râu pe apă scăzută, mi-am dat seama rapid că-mi va fi foarte greu să-i ademenesc din cotloanele unde stau ascunși, iar orice captură va fi un premiu.
Intrat pe apă, pietrele albiei pline de alge și mâzgă mi-au dat mult de furcă făcându-mi dificilă deplasarea, cerându-mi multă atenție.
Primul pește al noului sezon montan a fost ... o beldiță!
De altfel acestea, conform celor știute deja, s-au arătat foarte cooperante pe întreaga durată a partidei de pescuit. Cât despre păstrăvi? Nimic! Dacă ici-colo pe fundul vreunui tău n-aș fi zărit câțiva puieți aș fi zis că au dispărut din râu.
Într-un final un prim păstrăvior! 
Urmează același scenariu: alte și alte porțiuni de râu, nimic!
Totuși, într-un tău reușesc să păcălesc și să filmez un al doilea păstrăv (o premieră! scuzat să-mi fie amatorismul). 
A fost și ultimul. Până la finalul partidei nimic deosebit.
Ușor dezamăgit mă întorc spre locul unde mi-am lăsat motocicleta înconjurat fiind de salcâmi și tufe de soc în floare. În aer mireasma acestor flori. Parcă, totuși, nu-i așa de rău!
Varianta video aici!












Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!

vineri, 15 mai 2020

Jurnalul unui pescar "la muscă" în vremea stării de urgență





16.03.2020 - Instituirea stării de urgență pe teritoriul României

24.03.2020 - Apare Ordonanța Militară nr. 3, cea care interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei și care, practic, pune punct oricărei tentative de ieșire la pescuit.
Suprasaturat de știri alarmiste având ca subiect central pandemia de COVID-19, m-am refugiat în fața menghinei și am continuat să leg muște artificiale pentru definitivarea "conversiei" totale spre cârlige debarbetate.
Ca fapt divers: în urma unei discuții cu un amic român stabilit în Danemarca am aflat că acolo este permis și chiar se încurajează mersul la pescuit, în mod individual și cu respectarea normelor de distanțare socială.

01.04.2020 - Premieră: pentru prima dată în ultimii 40 de ani pescuitul pe apele de munte este permis cu începere de la această dată! Posibil ca norma să fie și mai veche dar am luat în calcul momentul în care adolescent fiind "mi-am scos" primul permis de pescuit, evident cu coperți roșii fiindcă la aceea vreme toate erau "roșii" în România și din conținutul căruia îmi aduc aminte:
- pescuitul lostriței este strict interzis fără autorizație specială eliberată de minister;
- pescuitul păstrăvului permisă în perioada 1 mai - 15 septembrie.
Revenind la zilele noastre, conform Ordinului 43/310/2020 privind prohibiția:
- pescuitul păstrăvului indigen, păstrăvului curcubeu și păstrăvului fântânel este permisă în perioada 1 aprilie 2020 - 30 septembrie 2020 (inclusiv):
- coregonul și lipanul, specii interzise la pescuit pe parcursul întregului an.
În mod normal, această dată de 1 aprilie, ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie dar datorită conjuncturii nefavorabile datorată pandemiei de COVID-19 e o zi tristă ce ne îndeamnă la visare din izolarea caselor noastre...
Ne mai rămâne consolarea legării unor muște pe care cine știe când le vom putea folosi...

04.04.2020 - A fost instituită prohibiția pentru apele de șes și colinare, interioare, pe perioada 4 apr. - 2 iun. (inclusiv).
În zilele scurse, dincolo de rutina activităților zilnice și de rutina de a vizita diverse forumuri dedicate pescuitului și unde spre surprinderea mea activitatea este ca inexistentă, am continuat să leg muște artificiale dar fără prea mare tragere de inimă...
Diversele emisiuni dedicate pescuitului sportiv mi-au făcut izolarea mai ușoară pe durata zilelor scurse.

06.04.2020 - Am terminat colecția de muște uscate "haute couture" destinată sezonului 2020:

Secțiunea muștelor confecționate pe cârlige #14
Secțiunea muștelor confecționate pe cârlige #16, #18, #20
Vedere de ansamblu
10.04.2020 - Colecția de muște uscate "pret a porter" 2018-2019 în variantă revizuită:

Secțiunea muștelor confecționate pe cârlige #14
Secțiunea muștelor confecționate pe cârlige #16, #18
Vedere de ansamblu
Urmărind emisiunile dedicate pescuitului cu muscă artificială ale postului tv F&H, mai degrabă mi-am pus sare pe rană decât să-mi ostoiesc dorința de pescuit în vreme de izolare! Maldive, Noua Zeelandă, ... visare, visare, visare!
Colac peste pupăză, prognozele meteo anunță vreme frumoasă și caldă atât ziua, cât și noaptea!

13.04.2020 - Mi-am început ziua printr-un tur al forumurilor unde activez. Am mai scris pe ici pe colo postări legate de pescuitul "sportiv" în timpul stării de urgență.
Printre cele postate și unele lămuriri ale oficialităților cu privire la pescuitul "sportiv".
Mai apoi m-am "refugiat" în fața menghinei unde am mai confecționat câteva muște uscate din foam destinate pescuitului cleanului. Offfff!

14.04.2020 - Președintele României a decretat prelungirea stării de urgență!
Pe mai departe interzis la pescuit.

15.04.2020 - Pe "sticlă" avalanșă de informații, majoritatea legate de pandemie, știri alarmiste, statistici înfiorătoare, ciorovăiala politicienilor, reclame, filme văzute și răs-văzute...
Dincolo de sticlă, un soare cald, îmbietor, ce cuprinde întreaga cameră ...
Ce pot să fac?
Mă-ntorc acolo unde cu manualitate și cu migală dau naștere unor mici "minciuni" destinate a duce peștii în eroare, acolo unde simt o liniște interioară ... în fața menghinei!

18.04.2020 - Datorită unui tur al forumurilor am dat peste o petiție online ce solicită posibilitatea practicării pescuitului recreativ în perioada stării de urgență.
Desigur, vor fi păreri pro și contra! D-voastră sunteți cei care decideți dacă o semnați sau nu!

19.04.2020 - Intră în vigoare prohibiția pe apele ce constituie frontieră de stat.
Oricum, datorită stării de urgență și ordonanțelor militare, este o prohibiție generalizată!
Se poate pescui însă, fără restricții, în cadă! 😀

22.04.2020 - Postare nouă pe blog.
La orele amiezii, președintele a anunțat data la care va înceta starea de urgență și relaxarea măsurilor luate: 15 mai.
Hai că nu mai e mult! 😉

25.04.2020 - După un tur al forumurilor și răspunsuri la câteva mail-uri am trecut la o "curățenie generală" focalizată pe mulineta și firul folosite la pescuitul păstrăvului (cls. #4, DT).
În caz că vă interesează iată operațiunile efectuate, cu precizarea că dacă veți fi destul de meticuloși o să vedeți că vă ia ceva timp.
Am început cu firul, unde:
- l-am dat jos de pe tamburul mulinetei
- am refăcut buclele de prindere ale leader-ului adaptând instrucțiunile găsite în acest tutorial (se folosește tub termocontractibil, grijă cât încălziți);
- l-am spălat, uscat, întins bine de a lungul holului  și mai apoi tratat cu un agent de curățare și întreținere (fără reclamă, în acest caz Agent X de la RIO); conform instrucțiunilor, lăsat 24 ore pentru efect sporit.
La mulinetă:
- am demontat tamburul și apoi am curățat foarte bine ambele componente, tamburul și partea fixă, cu ajutorul unei cârpe din bumbac;
- am eliminat vaselina veche;
- am gresat axul cu un strat subțire vaselină special destinată angrenajelor mulinetelor.

27.04.2020 - După același tipic descris anterior am procedat la curățirea mulinetei și firelor cls. #6  WF.

28.04.2020 - A venit rândul mulinetei și firului cls. #8 WF, la "curățenie"!

30.04.2020 - Și uite așa s-a scurs prima lună din sezonul de pescuit pe ape montane! În izolare!
Noroc cu abilitățile în ale confecționării muștelor artificiale și tocmai de aceea niște streamere pentru avații acestui sezon sau cine știe al cărui sezon viitor:

Streamere - avat: 3/cârlig #6 și 3/tub
Poate vă întrebați de ce așa de puține detalii din viața de zi cu zi de vreme ce aceste scrieri se vor a fi un jurnal? Răspunsul e unul simplu: redarea în scris a monotoniei zilelor scurse ar duce cu gândul la o buclă temporală asemănătoare cu cea din Ziua cârtiței.
De remarcat că, zilele acestea la TV pe lângă știrile alarmiste, ordonanțe, scandaluri politice, pe canalele dedicate rulează filme vechi de pe vremea copilăriei și adolescenței mele (pe atunci în alb-negru), amintindu-mi cât de repede a trecut timpul și cât de mult am îmbătrânit din punct de vedere biologic... 😐

01.05.2020 - Într-o zi cu reverberații din trecut, în sfârșit, plouă! Spun asta deoarece avem parte de o secetă prelungită comparată de către specialiști cu cea care s-a abătut asupra țării noastre în 1947.
Altădată această zi era un motiv de bucurie deoarece era ziua de deschidere a sezonului de pescuit montan. Mă repet, acum chiar dacă sezonul este deschis, de o lună, nu putem pescui datorită măsurilor cuprinse în ordonanțele militare! Fericiți cei ce au râurile de munte aproape de casele lor!
Măcar mă pot delecta cu o revistă de specialitate!

Mulțumiri Fly Fishing Outlet
04.05.2020 - În jurul prânzului președintele a făcut anunțul prin care la finalul zilei de 14 mai 2020 expiră starea de urgență urmând ca din 15 mai 2020 să fie instituită starea de alertă.
Printre altele "Deplasările în esență vor fi restricționate pentru plecările din localități cu excepția situațiilor de serviciu, medicale, sporturi individuale".
Acest anunț a pus pe jar întreaga comunitate de pescari astfel că la scurt timp a venit și o clarificare din partea ministrului de interne:
"Activitățile sportive individuale sunt cele care țin de activități gen drumeții, alte activități gen alpinism, mersul cu bicicleta, mersul la pescuit. Toate acestea vor fi permise. Da, puteți pleca la Sinaia să faceți alpinism sau drumeție”.
Ulterior, ministrul de interne a venit cu specificarea precisă că se va putea merge la pescuit.
Deci, dacă guvernanții nu se vor răzgândi, posibil ca după 15 mai să mergem la pescuit!

05.05.2020 - Mi-a sosit noua cutie specială pentru streamerele de avat. Și ce era să fac? Am trecut la inventarierea și așezarea lor în noua cutie.

09.05.2020 - Zilele trecute un prieten mi-a readus în atenție problema microhidrocentralelor.
Parcă făcut în numărul 9 al revistei mai sus-amintite, Magazine Flyfish Europe, un foarte bun articol semnat de Ulrich Eichelmann (CEO Riverwatch) - "The Invisible War Against Rivers in Europe", din care spicuiesc:
- la cele 21.400 de baraje existente, se adaugă 9.000 aflate în construcție sau deja în exploatare, 2.500 dintre ele fiind în interiorul parcurilor naționale sau în rezervații Natura 2000 (!);
- studiu de caz - Germania: energia electrică produsă cu ajutorul apei reprezintă 0,6% din total, ceea ce înseamnă că cele 7.300 de microhidrocentrale livrează 0,09% din energie dar au distrus 7.300 de râuri și pârâuri (!);
- culmea este că Comisia Europeană în 2018 recunoaște că aportul microhidrocentralelor de până la 10 MW la producția mondială de energie electrică este extrem de limitat în comparație cu impactul sever asupra mediului înconjurător (!);
- este clar că microhidrocentralele numai "verzi" nu sunt, singura logică pentru care sunt construite fiind profitul: investitorii primesc, prin intermediul subvențiilor, de până la trei ori prețul energiei electrice de pe piață și asta pe un termen lung (de obicei 10-15 ani), evident astfel cresc și costurile pe kWh pentru consumator.
Probabil că vom fi nevoiți să folosim din ce în ce mai des sintagma cândva, pe aici, trecea un râu...

Harta hidrocentralelor și microhidrocentralelor, după Ulrich Eichelmann, unde: negru - deja existente, galben - în construcție, roșu - planificate
Concluzia pe care o împărtășesc în totalitate, după același autor: "Rivers are so much more then just water!", în traducere liberă "Râurile sunt cu mult mai mult decât apă!".

14.05.2020 - La ora 24 încetează starea de urgență pe teritoriul României. Va începe starea de alertă.
Târziu în noapte au fost prezentate noile măsuri luate în acest context și modalitățile de deplasare în afara localităților pe baza unei declarații pe propria răspundere. Printre motivele invocate se află și pescuitul, așa că vom vedea ce va fi de aici înainte! 
Practic, aici se încheie jurnalul unui pescar "la muscă" în vremea stării de urgență.

Până la o nouă postare, respectați măsurile instituite de autorități și aveți grijă de d-voastră!