miercuri, 24 decembrie 2025

Sărbători fericite! Bun venit 2026!

 
 

Parcă 2025 a trecut prea repede și iată-ne din nou la sfârșit de an, fiecare pe lângă bradul său de Crăciun!
Despre anul ce-l lăsăm în urmă? Un an cu nimic deosebit față de ultimii ani... 
Cu aceleași speranțe la început de an și cu aceleași dezamăgiri la finalul său!
Și de parcă apele scăzute în debit și sărăcite de pești n-ar fi fost destul, am mai avut parte și de "păcăleala" de 1 aprilie cu introducerea păstrăvului în prohibiția generală!
Totuși trebuie remarcat ceva: anul ce-l lăsăm în urmă este anul la începutul căruia am devenit membru al Asociației Pescarilor Sportivi Bega-Poieni! Un loc unde am găsit oameni inimoși și dedicați pescuitului cu muște artificiale și conservării naturii! Un loc unde prin intermediul acelorași oameni am reușit să particip la activități pe care în mod normal mi le-aș fi dorit dar n-aș fi avut cum să le transpun în practică! Totodată, am descoperit frumusețea unui nou râu, râul concesionat de asociație!
Per total un an cu ieșiri puține și rezultate modeste...
Punct și de la capăt în 2026! 
 
Retrospectiva anului 2025 aici! (click) 
 
 Fie ca anul care vine să vă aducă:
•     ape limpezi și niveluri "prietenoase",
•     păstrăvi curioși și lipani ce nu refuză musca,
•     noduri care țin și lanseuri care ies „din prima”
•     și cât mai multe momente din acelea în care uiți de timp, fiind doar tu, apa și musca potrivită.
 
Tuturor, multă sănătate și toate cele bune alături de cei dragi! 
Sărbători fericite!
LA MULȚI ANI!
 

sâmbătă, 6 decembrie 2025

Upgrade 7: Unboxing de Moș Nicolae

Au trecut foarte mulți ani de când în seara de ajun a zilei de Moș Nicolae îmi pregăteam ghetuțele cu speranța c-am fost suficient de cuminte ca să fiu cadorisit cu ceva...
Totuși, copilul din mine a sperat "la ceva" în fiecare an!
Nu mică mi-a fost mirarea și bucuria când anul acesta lângă ghete am găsit o "joardă"! 
Și nu una oarecare ci o Scott G-Series #3 8'8", o mai veche dorință de a mea:
 




Pentru a înțelege mai bine de ce mi-am dorit această "joardă" vă pun la dispoziție un link unde se face o foarte bună caracterizare a lansetelor Scott G-Series: https://tellurideangler.com (click)
 
Și parcă pentru a se întrece pe sine în dărnicie, Moș Nicolae a considerat că "joarda" nu poate funcționa fără o mulinetă pe măsură! Așa că m-a procopsit cu o mulinetă Sage Click - series #3-4-5:
 



La primă vedere o mulinetă ușoară, simplă și cu o rolă de stocare cu diametru mare!
Și pentru că tot este la modă, iată o descriere AI cu referire la acestă mulinetă:
 
 
Cu alte cuvinte, într-o traducere aproximativă: 
Pro: Sage Click este o mulinetă prelucrată din aluminiu, super ușoară, lăudată pentru sunetul său clasic; design simplu, durabil, fiind ideală pentru pescuitul de păstrăv, unde o glisare completă a discului nu este necesară; o achiziție bună ținând cont de calitate; o performanță echilibrată la pescuitul delicat cu muște uscate sau Euronimfe.
Contra: în cazul peștilor mai mari necesită palmare manuală a discului pentru frânare.

Mulțumesc celor de la Flyfishing Outlet Romania care l-au ajutat pe Moș Nicolae în demersul său!
Dilema mea de final este am fost cuminte și Moș Nicolae mi-a adus un cadou s-au am fost băiat rău și mi-a adus o "joardă"?
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!