sâmbătă, 24 decembrie 2022

Sărbători fericite! Bun venit 2023!

 
 
 
by David Goh

 
Cu bune, cu rele ... a mai trecut un an!
Un an ce a adus cu el o secetă prelungită și ape scăzute, cu pești mofturoși și nu de puține ori la partide transformate în semi-eșec sau eșec total din punct de vedere al capturilor...
Dar, la fel ca întotdeauna, fiecare ieșire a fost un real câștig din punct de vedere fizic și mental! 
Mă bucur că în anul ce-l vom lăsa în urmă am redescoperit locuri pe care nu le-am mai vizitat de pe vremea uceniciei mele în tainele muscăritului (ce vremuri!). 
 
Despre situația apelor n-ar fi prea multe de spus: a rămas aceeași, fără schimbări majore în bine... 
Doar ici-colo, câțiva oameni inimoși încercă câte ceva pentru schimbarea în bine a acestora!
 
Anul 2022 comprimat: - Un an în imagini! (click)

O zicală spune că nu aduce anul, ce aduce ceasul! 
Aș lega-o de faptul că, după ani de ezitări la îndemnul și susținerea a doi dintre mai tineri mei prieteni ce împărtășesc pasiunea muscăritului m-am alăturat comunității Facebook, ba mai mult am deschis acolo o pagină asociată acestui blog pe care m-aș bucura dacă o veți urmări https://www.facebook.com/adyflyonline2 
 
Toate cele bune și multă sănătate, alături de cei dragi! Sărbători fericite!
Fir întins în 2023 și în anii ce vor urma!
La mulți ani!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu