România se perpelește sub un val de căldură sahariană.
Nu rezist tentației și chiar dacă știu că nu voi face mare lucru, în dimineața unei nopți tropicale plec spre unul dintre râurile mele favorite, acolo unde la începutul verii am dat marea lovitură.
În răcoarea dimineții, călare pe calul albastru (Honda Transalp XL 600), nu știu la ce să mă aștept cu atât mai mult cu cât situația îmi pare mai disperată ca oricând: lipsa precipitațiilor a dus la instalarea unei secete prelungite de pe urma căreia au avut de suferit debitele multor râuri din zonă!
Ajuns la fața locului aveam să dau peste o apă extrem de scăzută și de limpede, dar pe fundul căreia se putea vedea cu ușurință o mulțime de puiet.
Deplasare facilă printr-o albie unde pe alocuri, excluzând apa și verdele pădurii, te simți ca pe o planetă aridă...Și nu-i de mirare că par ca un astronaut cu întreg echipamentul de muscărit pe mine pe o apă unde doar pe alocuri apa trece peste înălțimea bocancilor! 😀
Cu toate acestea reușesc să păcălesc un păstrăv cu un Sedgehammer special #14. Ca o curiozitate, am remarcat că pe acest râu peștii răspund mult mai bine la muștele medii, confecționate pe cârlige #14, în comparație cu muștele confecționate pe cârlige de mărimi mici!
Poate ar trebui să văd și partea bună a lucrurilor: lipsa de debit îmi permite să explorez cheile formate de râu, acolo unde în mod obișnuit nu aș fi avut acces datorită adâncimii și vitezei de curgere. Câteva fotografii, un al doilea păstrăv și bucuria de a vedea în aceste bazine naturale o mulțime de păstrăvi de toate dimensiunile...Din păcate foarte apatici, neinteresați de muștele mele uscate, fie ele și de #14!
Apa adâncă și panta mult prea accentuată pun capăt scurtei aventuri din chei și mă fac să-mi îndrept atenția spre porțiunea din amonte. Peisajul se schimbă și în locul întinsurilor apar bazine mari de apă pe fundul cărora, pe alocuri, se văd păstrăvi.
Din experiența anilor trecuți, știu că tocmai adâncimea acestor tăuri este principalul obstacol în pescuitul cu muște uscate dar nu renunț și reușesc să păcălesc un al treilea și ultim păstrăv.
Căldura, ora înaintată și apatia păstrăvilor mă fac să pun capăt partidei de pescuit iar drumul de întoarcere îmi dă ocazia să fotografiez una dintre pancartele proaspăt instalate. Poate așa se explică și faptul că la început de partidă unul dintre pădurari, aflat în rond, m-a întrebat de autorizația de pescuit.
Pe drumul de întoarcere îmi spun că în mod clar, după prima ploaie, mă voi întoarce pe acest râu atât de drag mie. Sper ca ploaia să vină în timp util, până la închiderea sezonului!
Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu