joi, 13 iunie 2019

13-i cu noroc!

Împins de la spate de vremea bună și temperaturile caniculare am plecat pe râul pe care l-am descoperit anul trecut în august.
Câțiva kilometri de soft enduro.
Deși n-a mai plouat de câteva zile, spre surprinderea mea, peste tot urme ale ploii, ba mai mult râul destul de vijelios și de tulbure, cam impropriu pescuitului cu muscă uscată.
M-am resemnat și mi-am spus că încercarea moarte n-are.
Și pe când mă pregăteam să intru pe râu își face apariția mașina ocolului silvic. Amabilitățile de rigoare și sunt întrebat de avizul de pescuit. Îl prezint, nu sunt probleme. Mi se atrage atenția cu privire la interzicerea pescuitului cu momeli naturale. Zâmbesc și arăt pădurarului cutia cu muște! Înțelege cu cine are de a face și ne luăm rămas bun în termeni cordiali!
Pescuiesc cu mult sârg, insistând cu aruncările și dirijarea muștei uscate.
Și-n cazul acestui râu se văd urmele furtunilor trecute! Crengi căzute în albie, copaci frânți s-au smulși din rădăcini, făcând pe alocuri grea deplasarea și pescuitul.
În cele din urmă și-a făcut apariția și primul păstrăv al partidei!
Ajuns într-un loc unde râul se apropie destul de mult de drumul forestier am surpriza ca o altă mașină a ocolului silvic să oprească și ca un alt pădurar să-mi solicite prezentarea avizului de pescuit. Îl prezint nu sunt probleme și fiecare dintre noi își vede de treabă.
Nu poate decât să mă bucure faptul că se mai fac controale!
Am continuat să pescuiesc în aceeași manieră și chiar dacă apa este mare și tulbure, chiar dacă păstrăvilor le cam lipsește apetitul reușesc ca până la terminarea partidei să păcălesc o duzină de păstrăvi de mărime mică spre mijlocie. Câțiva dintre ei sunt imortalizați în fotografiile de mai jos.
Sunt mulțumit!
Revenit pe drumul forestier aveam să mă lovesc de ... caniculă!
Câțiva kilometri de soft enduro și drumul de întoarcere spre civilizație.


















Până la o nouă postare, lansări precise și pești pofticioși!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu